Părintele Arhimandrit Ion Ioasaf Popa
- doctor în teologie patristică -

 
1919-2003


Prea Fericitul Părinte TEOCTIST

Evenimente

Icoane

Imagini

Videoclipuri

Pentru păreri şi sugestii contactaţi:
Aurora Milea
Bogdan Aligică

Site realizat şi administrat de:
Gloria Grup

 

 

Repere biografice

  • 26 noiembrie 1919. Născut în satul Scurteşti, comuna Vadu-Paşi, judeţul Buzău, din părinţii Oprea şi Maria Popa, botezat cu numele Ion.
  • 1926-1931. A urmat şcoala primară din satul natal.
  • 1932-1934. Băiat de prăvălie în Buzău, neavând posibilităţi materiale să urmeze o şcoală secundară sau un liceu.
  • 14 august 1936. Pleacă, pe jos, fără ştirea părinţilor la Mănăstirea Ciolanu, vestită vatră de cultură şi trăire monahală.
  • 1938-1941. A urmat cursurile Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica până la desfiinţarea acestuia. A fost repartizat la Buzău unde a continuat clasele a IV-a şi a V-a.
  • 1942. A efectuat stagiul militar la infanterie, Regimentul 8 Dorobanţi - Buzău, cu gradul de fruntaş TR, radio-telegrafist.
  • 11 aprilie 1943. A fost călugărit, primind numele de IOASAF, de către P.S. Episcop Valeriu Moglan la Sfânta Catedrală din Buzău.
  • 12 aprilie 1943. A fost hirotonit în treapta de ierodiacon.
  • 17 mai 1943. Este eliberat din serviciul militar cu gradul de confesor de rezervă.
  • 1946. A absolvit Seminarul Monahal şi a susţinut bacalaureatul teoretic.
  • 1946-1950. A urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti şi în paralel, trei ani la Facultatea de Filologie Clasică a Universităţii din Bucureşti.
  • 1950. Licenţiat “Magna cum laude” în Teologie cu teza ”Viaţa monahală la Sf. Vasile cel Mare” sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman.
  • 1945-1947. Casier, consilier în administraţia Mănăstirii Ciolanu şi ajutor de stareţ.
  • 1947-1949. Diacon la Mănăstirea Barbu - Buzău, unde a condus lucrări de administraţie şi a pregătit călugăriţele pentru ciclul I gimnaziu, muzică psaltică, tipic şi liturgică.
  • 1950-1951. Stareţ al Mănăstirii Ciolanu.
  • 1950-1953. Cursuri de Magisteriu în teologie; asistent onorific la Catedra de Patrologie; îndrumător pentru lucrările de Seminar ale monahilor şi monahiilor, cărora le-a fost şi spiritual până în 1954.
  • 21 noiembrie 1953. Hirotonit Ieromonah la Mănăstirea Ciolanu.
  • 1954. Prea Fericitul Justinian l-a numit în funcţia de exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor.
  • 1955-1957. Profesor de limbi clasice la Seminariile Monahale de la Curtea de Argeş, Mănăstirea Neamţ şi Seminarul Teologic de la Craiova.
  • 1957. A predat teza de doctor în teologie “Mijloace de îmbunătăţire a vieţii creştine după Sf. Pahomie cel Mare, Vasile cel Mare şi Ioan Cassian”.
  • 1958. Egumen la Mănăstirea Plumbuita - Bucureşti.
  • 2 august 1959. În urma Decretului 410 al Departamentului Cultelor e silit să părăsească viaţa mănăstirească (împreună cu 7000 de călugări şi călugăriţe) şi să treacă la “munca laică, constructiv-socialistă”.
  • 1961. S-a căsătorit cu Olga Scripcă (decedată în 1973) şi a avut un copil, Anca-Eugenia, crescut cu multă jertfă şi dăruire până la majoratul ei.
  • 2 august 1980. Reînchinoviat la Mănăstirea Ciolanu.
  • 1982-1984. Ieromonah la Mănăstirea Răteşti - Buzău.
  • 1985-2003. Ieromonah la Bisericile din Bucureşti: Colţea, Sf. Ştefan din Calea Călăraşi şi Sf. Ilie-Rahova.
  • 1991-1992. Profesor de limbi clasice la Seminarul Teologic din Roman.
  • Februarie 1992. Susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti şi i se acordă titlul de Doctor în Teologie Patristică.
  • Aprilie 1992. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi aprobă hirotesia de Arhimandrit.
  • 19 noiembrie 2003. S-a stins din viaţă, de ziua Sfântului IOASAF - Împăratul Indiei. Mormântul este la Sfânta Mănăstire Cernica.


Mânăstirea Ciolanu

Părintele prof. dr.
Ioan G. Coman

Biserica Sfântul Ilie - Rahova, Bucureşti

Mormânt

Patriahia Română

Patriarhii României

© Arhimandrit Ion Ioasaf Popa - Biserica Ortodoxă Română