Părintele Arhimandrit Ion Ioasaf Popa
- doctor în teologie patristică -

 
1919-2003


Prea Fericitul Pãrinte TEOCTIST

Evenimente

Icoane

Imagini

Videoclipuri

Pentru păreri şi sugestii contactaţi:
Aurora Milea
Bogdan Aligică

Site realizat şi administrat de:
Gloria Grup

 

 

DUMINICA ÎNFRICOŞATEI JUDECĂŢI

- Lăsata secului de carne -

1993

“şi iarăşi va să vină cu mărire
să judece vii şi morţii, a Cărui
împaraţie nu va avea sfârşit"
(din Simbolul de credinţa)

Ieri toţi fii Bisericii noastre strămoşeşti au înălţat rugăciuni deosebite şi am făcut pomeni pentru "cei adormiţi întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice" cu care împreună aşteptăm "învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie", cum mărturisim când rostim Crezul. Astăzi prăznuim cu înainte vedere ziua "Înfricoşatei judecăţi". Aţi auzit din citirea sfintei Evanghelii momentul sublim de la această judecată de la care nu se poate sustrage nici o fiinţă umană. Dreptul Judecător împarte în două întreaga omenire, aşa cum desparte păstorul oile de iezi, căci în greceşte este cuvântul iezi şi nu capre. De-a dreapta vor fi aşezaţi cei buni, asemănaţi cu oile, de-a stânga cei răi asemănaţi cu iezii. Iezii, zice Sf. Ioan Gură de Aur, nu dau lapte, nici lână, umblă răzleţi de turmă, se caţără pe stânci, fug prin prăpăstii. Asemeni sunt şi cei răi care rătăcesc pe coclaurile păcatelor, se depărtează de Biserica cea dreaptă şi de societate. Cei buni sunt asemanaţi de acelaşi sfânt cu oile care dau lâna, lapte, sunt blânde, nevinovate şi folositoare omului. Însuşi Mântuitorul este asemănat cu oaia şi mielul: "Mielul lui Dumnezaeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29) ; sau "ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o o oaie fără de glas..., aşa nu şi-a deschis gura Sa" (Isaia 53, 7).
Iată astăzi vremea de Biserică rânduită să vă vorbesc despre împrejurările în care va avea loc judecata obştească şi desfăşurarea ei.
----------------------------------
Vă rog să nu întrebaţi când va avea loc judecată şi sfârşitul lumii. Dumnezeu Însuşi ne opreşte de la aceasta. "Nu este al vostru să ştiţi vremile şi anii pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa" (F. Ap.1, 7); sau "...de ziua şi de ceasul acela nu ştie nimeni , nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Matei 24, 36). Nu vă luaţi după cei care spun că la anul 2000 va fi sfârşitul lumii. Nicăieri în Sfânta Scriptură şi în Sfinţii Părinţi nu se vorbeşte de această dată, despre nici un fel de timp determinat. Cei care răspândesc astfel de idei sunt în afară de Biserica cea una.
Pentru adevăraţii creştini sfârşitul lumii soseşte când fiecare din noi ne dăm duhul. Important este să ne pregătim pentru acest sfârşit ca să putem sta cu fruntea cât de cât senină înaintea Domnului nostru Iisus Hristos la judecata particulară a patruzecea zi după moarte.
----------------------------------
Ca să înţelegem oarecum cu mintea şi să simţim cu inima misterul acestei judecăţi obşteşti trebuie să credem cu tărie într-Un singur Dumnezeu, întreit în Feţe, în nemurirea omului, căci Dumnezeu ne-a creat pentru săvârşirea binelui şi dăinuire veşnică, în sfintele Sale învăţături şi Taine. Nezdruncinată să fie credinţa în învierea Mântuitorului şi în învierea noastră şi cu trupurile. Spune limpede Apostolul: "Dacă Hristos n-a înviat, nici morţii nu înviază " şi atunci "zadarnică este credinţa voastră, zadarnică şi propoveduirea noastră" (I Cor.15, 14 şi 16).
Să urmărim acum împreună secvenţele mai importante de la sfârşitul lumii, aşa cum sunt zugrăvite ele de Sfânta Scriptură şi de Sfânta Tradiţie Ortodoxă.
Înainte de a doua venire a Domnului se va produce un cataclism în întreg cosmosul, când legile din întrega materie şi materia însăşi vor fi despovărate de stricăciunea adusă de păcat, iar Dumnezeu, prin Duhul Său, le va rândui ca la început. Spune însuflatul de Dumnezeu psalmist: "...trimiti-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului " (Ps. 103, 31) şi astfel " toate acestea se vor desfiinţa " mai întâi, apoi vor fi "ceruri noi şi pământ nou" (II Petru 2, 10-11 şi 13). Acum vor lumina Soarele-Hristos în loc de soare astru. Preacurata Fecioară şi sfinţii în loc de lună şi stele.
Aşa cum facerea lumii a avut loc deodată, în mod simultan, în acel moment imperceptibil, "la început", şi venirea Domnului se vor produce într-o clipă. Ne spune Hristos Însuşi: "Precum fulgerul străbate văzduhul... aşa va fi şi venirea Fiului omului" (Matei 24 , 27). Pe cer, în văzul tuturor oamenilor, se va arăta semnul Fiului omului, adică sfânta Cruce pe care Hristos a suferit moartea şi a mântuit lumea. Hristos coboară deci pe pamânt cu Crucea Sa înainte, ca aceasta asemeni unui magnet puternic, să adune de-a dreapta ei pe toti cei care şi-au purtat cu vrednicie crucea vieţii, primită prin creaţie şi prin Botez urmând apoi lui Hristos (Marcu8 , 34); dar şi pentru ca sa pedepsească, trecându-i de-a stânga, pe cei care, prin graiuri, scris şi fapte au pălmuit pe Hristos, L-au răstignit, L-au îngropat în necredinţa lor, indiferentism şi fărădelegi.
La vederea sfintei Cruci, acest sceptru al lui Hristos, "vor plânge toate neamurile pământului" (Matei 24, 30), căci la judecată ne prezentam pe neamuri şi semniţii (Matei 25, 32). În aceste clipe imperceptibile "cei morţi vor învia la glasul trâmbiţei arhanghelului" (I Tes. 4,16). Partea materială a fiecărui om, indiferent unde s-ar afla, în clipa aceea, prin lucrarea specială a lui Dumnezeu, se va constitui în trupul din materie înnoită, unindu-se indisolubil cu sufletul. Dumnezeu Însuşi îi spune proorocului care privea un câmp imens de oase: "Iată, eu voi face sa intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine, şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că eu sunt Domnul" (Iezechiel 37, 1-10) şi s-a făcut întocmai.
Vor învia absolut toţi cei care au fost zămisliţi, căci în momentul zămislirii fiecăruia, Dumnezeu crează sufletul, iar părinţii trupul. Vor învia deci şi copiii avortaţi, căci, începând din clipa imediat după zămislire, ei sunt oameni deplin, constituiţi din trup şi suflet, prevăzuţi din veşnicie în planul divin.
Cei care nu vor fi murit încă în acele groaznice clipe vor suferi o transformare "... nu toţi vor adormi, adică muri", spune Apostolul, dar toţi ne vom schimba într- clipă " (I Cor.15, 51-52). Atunci "noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi... (aşa transformaţi) în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh..." (I Tes. 4,17). În acel moment cutremurător, toţi vom vedea pe Împăratul Hristos, "...venind pe norii cerului cu putere şi slavă multă" (Matei 24, 30), precum L-au văzut Apostolii Mântuitorului când a înviat şi vor fi întregi la trupuri chiar dacă au avut metehne în viaţă. Aceeaşi vârstă şi integritate trupească vor avea şi pruncii avortaţi.
Odată cu arătarea Domnului, vor fi trimişi şi îngeri să trâmbiţeze şi "să adune pe cei aleşi" (Matei 24, 31) de pe tot pămîntul. Toţi aceşti aleşi, care sunt sfinţii, se vor aduna acolo unde va fi Dreptul Judecător, precum stă scris "Unde va fi trupul, acolo se vor aduna vulturii" (Matei 24, 28), adică unde Hristos a murit cu trupul (înviind apoi), acolo vor veni şi sfinţii, care, prin aripile virtuţilor, s-au suit la înălţimea cunoaşterii şi contemplării Lui Dumnezeu în timpul vieţii lor pămînteşti. Este deci adeverit că judecata va avea loc aici pe pământ, anume în locul unde Hristos s-a născut, a trăit, a suferit, a murit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri, unde apoi le-a trimis pe Sfântul Duh şi de unde s-a răspândit creştinismul în tot pământul. Sunt cu totul neteminice şi aberante susţinerile unora că România este aleasă a fi locul unde se va face judecata lumii şi va coborî noul Ierusalim. Întradevăr Apostolul iubirii spune "Am văzut cetatea Lui Dumnezeu şi pe Împăratul slavei, coborând pe pămînt" (Apoc. 21, 2), dar nu pe pămîntul românesc, ci pe cel unde a trăit odinioară şi unde a înnoit lumea prin întruparea, moartea şi Învierea Lui.
Vă rog concentraţivă şi imaginaţi-vă cele ce se vor petrece Hristos-Împăratul, cu Sceptrul Crucii în mână, cu semnul cuielor în palme şi în picioare, cu cicatricea suliţei în coastă şi cu înţepăturile ghimpilor pe frunte, cu urmele loviturilor pe spate şi pe faţă. În jurul Lui, îngerii cu frică şi cu cutremur atât pentru măreţia priveliştii, cât şi pentru surpriza hotărârii ce se va pronunţa asupra celor ce i-au avut în pază. Diavolii plini de groază de-a stânga. Apoi în plenul de judecată, Maica Domnului, sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii, aşa cum spune Însuşi Mântuitorul şi Apostolul "...veţi judeca cele douăsprezece semniţii ale lui Israel" (Matei 19, 28), adică pe toată lumea, sau "...sfinţii vor judeca lumea" (I Cor. 6, 2).
În privirile tuturor se va arăta o imensă carte, acea "Carte a vieţii", alcătuită din atâtea cărţi câţi oameni sunt, adică acele "cărţi care se vor deschide” (Apoc. 20, 15 şi 12). Faptele Sfinţilor sunt scrise în Cartea vieţii, adică sunt imprimate în împărăţia binelui, Însuşi Hristos, "la măsura vârstei Căruia ei au ajuns" (Efes. 4,.13). Iar faptele noastre cele bune sunt scrise tot în această carte, fiecare cu cartea lui, dar având şi o anexă în care sunt imprimate faptele rele şi deodată cartea fiecăruia din noi "se va deschide", adică adevărata noastră conştiinţă, şi, ca pe un ecran imens, vor fi proiectate faptele fiecăruia şi comparate cu ale sfinţilor asemănători nouă în îndeletniciri, în profesie, în temperament, în conditiile de viaţă, etc.
----------------------------------
Păgânii dinainte de venirea Mântuitorului şi cei cărora încă nu li s-a propoveduit Evanghelia vor fi judecaţi după legea morală din om, lege care este imprimată în însuşi chipul lui Dumnezeu din om. Adevereşte aceasta Apostolul "Când păgânii, care nu au lege, fac din fire cele ale legii, ei arată fapta legii, scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor, ceea ce se va vede în ziua cînd Dumnezeu va judeca totul prin Iisus Hristos" (Rom. 2, 14-15). Evreii de dinainte de venirea Domnului vor fi judecaţi şi după legea morală proprie omului, dar şi după Legea dată de Dumnezeu prin Moisi şi prooroci. Celor găsiţi vrednici, păgâni sau evrei, li se va şterge atunci păcatul original şi vor trece de-a dreapta. Creştinii vor fi judecaţi şi după Evanghelia lui Hristos cu toate completările ei prin apostoli şi sfânta Tradiţie, apoi răsplătiţi ca atare. Toate faptele, gesturile şi cuvintele vor fi judecate într-o clipită. Nici un cuvânt nu va scăpa acelei judecăţi, căci "pentru orice cuvânt deşert vă veţi da seama în ziua judecăţii", zice Domnul (Matei 12, 36). Iar Sf.Vasile cel Mare învaţă că vorbele murdare sunt ca nişte pete pe veşmântul sufletului. Dacă nu au fost spălate prin rodnică pocăinţă, ele vor ieşi la iveală în ziua judecăţii. Sunt ca nişte impulsuri magnetice imprimate pe peliculă de filmat sau pe banda magnetică şi neşterse prin pocăinţă. Tot tezaurul faptelor celor bune constituie împărăţia lui Dumnezeu din noi, căci "Împărăţia lui Dumnezeu este lăuntrul vostru", adevereşte Mântuitorul (Luca 17, 20-21). Iar faptele cele rele constitue împărăţia răului. Conştiinţa fiecăruia şi faptele ne vor aşeza de-a dreapta sau de-a stânga.
Ca un luceafăr puternic de lumină şi cu salbă de stele împrejur pentru cei buni, şi ca o pată de întunerec cu nori pâcloşi împrejur pentru cei răi, va ieşi cu deosebire în evidenţă atitudinea fiecărei persoane faţă de semenii lui.
Dreptul Judecător va zice celor de-a dreapta "Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia cerurilor, pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi mi-aţi dat să beau, străin am fost şi m-aţi primit, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi m-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine" (Matei 25, 34-36). În această dumnezeiască hotărâre sunt cuprinse toate nevoile stricte de existenţă materială şi spirituală ale omului.
Cu privirea fixă şi mustrătoare Acelaşi Dumnezeu-Judecător se va adresa celor de-a stânga:
"Duceţi-vă de la mine,. blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănînc..." (Matei 25, 41-43), înşirând aceleaşi datorii pe care le-am arătat că le-a spus celor drepţi, pe care însă cei răi nu le-au săvârşit.
Vă rog fiţi cu luare aminte la ceea ce ne întreabă Mântuitorul la judecata cea de apoi. Ne întrebă de faptele de dragoste faţă de aproapele, săvârşite după nevoi pe plan spiritual şi material. Nu se aminteşte nimic de postiri, de rugăciuni, de trăirea în castitate, de alte înfrânări de lecturi duhovniceşti, de duceri la biserică şi altele asemeni acestora. De ce oare? Pentru că toate acestea sunt mijloace prin care trebuie să ajungem la scopul final: la dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Nu vedeţi că nici noi oamenii nu apreciem un artist sau meşteşugar din orice domeniu pentru osteneala, uneltele, materialele şi intenţiile bune pe care le-a pus în opera sa, ci după rezultatul lucrării lui, după reuşita, mai putin izbutită, sau deloc realizată în lucrarea prezentată. Opera este scopul. Toate celelalte sunt mijloace, care au şi ele importanţa lor, căci fără ele nu se poate realiza opera. Fără îndoială că au importanţa lor toate nevoinţele noastre, posturile, înfrânările, metaniile, rugăciunile, etc. Dacă nu ar avea, nu ar fi mai spus Apostolul "nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii (preacurvarii), nici melahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia Lui Dumnezeu" (I Cor. 6, 9-10). Fără întrega ţesătură a virtuţiilor, urzite pe credinţa cea dreaptă nu se poate ajunge la adevărata şi curata iubire de Dumnezeu şi de aproapele, cu tărie neclintită la judecata lui Hristos. Fariseul făcea milostenii, postea, se ruga dar le făcea din mândrie. De aceea a fost condamnat, căci ura încă pe aproapele şi se adula pe sine.
Si vor zice drepţii ”Doamne, când te-am văzut flămând, însetat, străin, gol, bolnav şi în temniţă şi ne-am îngrijit de Tine? (Matei 23, 37-39). Domnul le va răspunde "întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40). Fraţi ai Domnului sunt toţi oamenii, creştini sau necreştini, căci toţi poartă în ei chipul Logosului întrupat şi îi sunt întradevăr fraţi prin firea omenească pe care Fiul Lui Dumnezeu a luat-o, această fire având efect şi pentru cei de până la venirea lui Hristos. Cuvîntul "prea mici" arată pe cei cu adevărat lipsiţi de cele necesare existenţei. Numai milostenia către aceştia are valoare la Dumnezeu, dacă şi facerea de bine este făcută către cei ce nu au nevoie şi la rândul lor şi ei îţi fac ţie acelaşi bine, acest schimb de bine nu are valoare de milostenie (Luca 14, 12-14). Pomenile pe care le facem noi, chemând sau împărţind celor ce au ce mînca şi care şi ei ne cheamă sau ne dau, nu sunt acte de milostenie. De aceea Mântuitorul spune "Când faci ospăţ (pomană) cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe schiopi, pe orbi şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor" (Luca 14, 13-14).
Pe cei de-a stânga îi comandă şi îi trimite în chinurile veşnice, pentru că nu au dovedit fapta dragostei creştine faţă de semeni. Nu au putut vedea pe Dumnezeu, pe Hristosul din cei în lipsuri şi suferinţe, pentru că nu au avut ochii sufletului curăţiţi printr-o adevărată viaţă creştină. Cât de importantă este milostenia ne arată Origen, un mare preot şi învăţat, care acum aproape 1800 de ani punea milosteania ca temei sigur al iertării păcatelor, în rândul al treilea de fapte mântuitoare, după Botezul cu apă şi Botezul sângelui, adică martirajul.
Omul însă este şi suflet. Milostenia trebuie să fie şi sufletească. Există mai ales foame spirituală, sete de asemenea, boală, înstrăinare, întemniţare a sufletului. Cei care intevin de satură pe aceşti flămînzi şi însetaţi prin cuvântul lui Dumnezeu, prin sfaturi mântuitoare, săvârşesc un act de milostenie. Sunt boli sufleteşti, adică păcate, care slăbănogesc puterile spirituale ale omului, îl înstrăinează de Dumnezeu, îl întemniţează în hrubele patimilor. Cine se osteneşte să elibereze din astfel de situaţii aceste suflete face milostenie spirituală. Cine se roagă pentru aceştia, săvârşeşte milostenie. Spune limpede Apostolul "Cine a întors pe un păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi-şi va acoperi mulţime de păcate" (Iacob 5, 20). Pustnicii şi pustnicele din vremurile de glorie ale Bisericii creştine, mănăstirile de obşte din acele vremuri se întorceau în a face milostenie spirituală. Mergeau credincioşi de le ascultau învăţăturile şi vedeau viaţa lor sfântă, apoi se îndreptau şi păşeau pe calea desăvârşirii creştine. Rugăciunile acestora precum şi sfinţenia vieţii lor ajutau creştinii din lume. După puterile lor unii pustnici făceau şi milostenie faţă de cei ce-i vizitau. Mănăstirile de obşte aveau şi pavilioane speciale pentru copiii săraci, pentru bolnavi şi lipsiţi, etc. Altele trimiteau din grâu şi alte alimente la săracii din Alexandria Egiptului. Sfinţii Părinţi Episcopi aveau aşezămnte de caritate bine organizate. Se practica milostenia şi pe plan material şi pe plan spiritual în toate aceste aşezaminte de binefacere.
La, această judecată obştească slava celor care au săvârşit milostenia trupească şi sufletească în condiţiile arătate va fi mult sporită de rodirea spirituală în toţi cei ce s-au folosit de această milostenie. Cei care au scris şi au însufleţit prin sfinţenia vieţii lor cele scrise vor avea şi mai mare plată.
----------------------------------
Dar, vai! Cei de-a stânga vor fi aspru condamnaţi pentru că nu au făcut milostenie nici trupească nici sufletească. S-au înfăşurat în egoism şi zgârcenie ca într-o carcasă întunecată. Aşa a fost condamnat înainte de judecata obştească bogatul căruia i-a rodit ţarina (Luca 12, 16-21) şi acelui bogat nemilostuiv faţă de săracul Lazăr (Luca 16, 19-31). Vor fi şi mai mulţi pedepsiţi bogaţi şi cârmuitori care au lipsit pe oameni de bunurile necesare vieţii prin stoarcere sau prin legislaţie favorabilă intereselor lor. Cei care au răpit libertatea şi chiar viaţa altora. Criminalii, tâlharii, răpitorii vor suferi cumplită pedeapsă. Părinţii care din proprie iniţiativă au ucis prunci prin avorturi sau alte mijloace, vor fi acuzaţi acum de proprii lor fii şi fiice şi mai mare pedeapsă vor suferi cei care au smintit pe alţii prin faptele lor necreştine, din orice treaptă creştină ar fi ei. Cei care, prin viu grai, prin atribuţiunile ideologice avute, prin scris, au elaborat lucrări ori au făcut legi care au facilitat răspândirea păcatelor şi înrădăcinarea lor în masele largi, ale credincioşilor. Cei care au legiferat avorturile, aceste crime împotriva celor mai nevinovate fiinţe umane, dar şi cei ce au operat aceste avorturi.
O răspundere foate mare vor avea la judecata cea de apoi conducătorii spirituali ai creştinilor, fiindcă ei sunt cei îndatoraţi să împartă măsura de grâu duhovnicesc credincioşilor, şi apa spirituală, adică să înveţe "cu vreme şi fără de vreme" , să caute oile cele pierdute şi să nu stea numai la stână (biserica), aşteptând să se salveze oile singure din mâinile furilor sectanţi, ale celor vicioşi şi ale altor feluri de păcate. Ei, aceşti păstori, sunt răspunzători pentru sufletele încredinţate lor spre creştere şi hrănire sufletească". Din mâinile preoţilor şi arhiereilor va cere Dumnezeu atunci sufletele păstoriţilor" (Iezechiel 3, 18). Chiar dacă astfel de ierarhi, preoţi sau călugări, au făcut minuni, nu vor avea scuză în faţa Dreptului Judecător. Ei vor zice “Doamne, oare nu cu numele Tău am scos draci, am făcut minuni, am făcut rugăciuni, de ce nu ne dai mântuirea? "Duceţi-vă de le Mine, blestemaţilor, nu vă ştiu pe voi" (Matei 7, 21-23). Orice nevoinţe am făcut, chiar şi milostenie, de ne-am fi dat viaţa pentru credinţă, dacă nu am făcut din dragoste profundă faţă de Dumnezeu şi de aproapele, nici un folos nu avem. Adevereşte Apostolul "De aş avea darul minunilor, de aş avea credinţă încât să mut şi munţii, de m-aş jertfi pentru credinţă, chiar de aş da trupul să fie ars, dacă dragoste nu am nici un folos nu este" (I Cor. 13, 2-3). Căpeteniile ereticilor şi schismaticilor, precum şi păstorii lor vor fi aspru condamnaţi, chiar dacă poporul va fi achitat la această judecată sub raportul credinţei greşite, căci acest popor este victima păstorilor lor.
----------------------------------
Si iată hotărârile definitive. Prima va fi aceasta "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu de moşteniţi împărăţia gătită vouă de le întemeierea lumii " (Matei 25, 34). Dintru început Dumnezeu a pregătit omului raiul, care acum este adus aici pe pămînt (Apoc. cap. 21). Aceasta este "cetatea sfântă, noul Ierusalim..., coborât din cer de la Dumnezeu, gătit ca o mireasă împodobită pentru mirele ei, Hristos", pentru toţi în cei care a luat chip Logosul, Fiu al lui Dumnezeu. Este locul din această sfântă "cetate", unde "creşte pomul vieţii", "unde nu mai este nici un blestem" ,"unde tronul lui Dumnezeu şi al Mielului" dăinuieşte veşnic, unde toţi cei mântuiţi " vor vedea pururea faţa Lui (a lui Hristos)" şi "numele Lui va fi pe frunţile tuturor". Este cosmosul unde "noaptea nu va mai fi", unde "nu au trebuinţă de lumina lămpii", nici "de limina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor".
A doua hotărâre va fi "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit pentru diavol şi pentru îngerii lui (cei răi)". Nu zice "vă blestem", căci nu Domnul îi blesteamă, ci ei înşişi, prin faptele lor, s-au plasat în zona blestemului, creată de aroganţa lor. Toate cele create de Dumnezeu au fost “bune" şi "foarte bune", ne spune Biblia (Fac.1, 31). Dar, imediat dupa căderea lui Lucifer şi a cetei lui de îngeri, se creează iadul ca loc de pedeapsă pentru diavoli (Apoc.12, 9).
În momentul chemării la fericire veşnică un fascicol luminos de energii necreate porneşte de le Împăratul Hristos spre cei din dreapta, curăţindu-i de orice întinăciune, care în mod inevitabil există până în cei mai mari sfinţi, exceptând pe Sfânta Fecioara Maria, căci "dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (Ioan 1, 8). Un alt fascicol îmbibat în dreptate şi în milă se îndreaptă spre cei de-a stânga, căutând pe cei care mai au în ei unele lucruri bune şi pentru care cei ai lor şi Biserica s-au rugat şi au făcut milostenii şi nevoinţe. Pe aceştia îi prinde Hristos cu braţele Sale de milă şi-i trece de-a dreapta, mântuindu-i, însă "aşa ca prin foc" (I Cor. 3, 15). Toţi ceilalţi din partea stângă sunt condamnaţi la chinurile veşnice. Cum însă orice fiinţă umană este chip al lui Dumnezeu, iar creştinii au pe Hristos în ei de la Botez, cum orice om are un înger păzitor de la naştere, întărit în slujire şi la Botez pentru creştini, în momentul acelei aspre, drepte şi definitive condamnări, se ia de la ei chipul lui Dumnezeu cel de la creare, chipul lui Hristos cel de la Botez, şi Îngerul păzitor, ei rămânând pentru totdeauna desfiguraţi şi în chinul veşnic. Se vede aceasta din pilda talanţilor, unde Mântuitorul spune celui care n-a înmulţit talantul: Luaţi talantul de la sluga cea netrebnică şi "aruncaţi-o în întunericul cel din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 25, 28-30).
----------------------------------
Toţi oamenii vom da seama în faţa lui Dumnezeu: întâi la judecata particulară, apoi la cea obştească. La sfârşitul vieţii fiecăruia vine îngerul lui Dumnezeu dar şi diavolul, certându-se pentru sufletul acelui care decedează, cum s-au certat pentru al proorocului Moisi (Iuda 9) şi cum a venit şi la sfârşitul vieţii pământeşti a Mântuitorului (Ioan 14, 30), dar întru Dânsul "nu a gasit nimic". Sf. Vasile cel Mare ne îndeamnă să ne străduim cât mai mult ca în acel moment să nu zicem ca Domnul Însuşi, ci "iată vine Stăpînitorul lumii acesteia şi în mine găseşte puţine lucruri rele".
Noi creştinii suntem întotdeauna sub scutul îngerilor, care ne păzesc în toate căile noastre (Ps. 90, 11), avem în noi chipul lui Dumnezeu, care ne povăţuieşte prin glasul conştiinţei cele bune, avem pe Hristos, Care "stă la uşi şi bate" (Apoc. 3, 20), Care ne călăuzeşte prin glasul Lui din Evanghelie, avem pe Domnul Care primeşte mărturisirea noastră la Spovedanie, pe Cel cu al Cărui trup şi sânge ne împărtăşim. Îl avem prezent cu harul şi toate darurile Lui pe care le-am primit când am fost unşi cu sfântul Mir. Trebuie numai să ne străduim după putere ca să-L facem simţit în noi, cărora să le facem bine, căci "cine pe săraci ajută, spune proverbul, pe Dumnezeu împrumută."
Facă Dumnezeu ca priveliştea înfricoşatei judecăţi să se adâncească în cugetele şi inimile noastre ca să ne fie un imbold spre cele bune şi o înfrânare de la cele rele, ca şi la judecata particulară şi la cea obştească să ne învrednicim de partea cea de-a dreapta şi de fericirea veşnică.

Arhim. Ioasaf Popa

sus
 


Mânăstirea Ciolanu

Pãrintele prof. dr.
Ioan G. Coman

Biserica Sfântul Ilie - Rahova, Bucureşti

Mormânt

Patriahia Românã

Patriarhii României

 

© Arhimandrit Ion Ioasaf Popa - Biserica Ortodoxă Română